EDITORIAL: Un derapaj periculos la Primăria Sibiu

Știri din Județ

Am scris adesea, în decursul anilor, despre derapajele oamenilor din diferite instituții din Sibiu. L-am criticat pe Iohannis, când era un umil primar de provincie, când greșea, dar și pe alți politicieni locali, trecători și ei. Dar ce am aflat în aceste zile, sfidează democrația. Și necesită o analiză serioadă, în profunzime, de ce sunt permise astfel de comportamente.


Acum două săptămâni primarul Astrid Fodor era premiată la București de o asociație, a cărei membru este și Primăria Sibiu, drept „primarul anului” pentru că este un primar vizionar. Evident că Primăria a mediatizat informația în presa aservită și pe pagina de Facebook a instituției. Cum era și firesc.

Doar că un om de afaceri local a comentat, concret și la subiect, destul de tehnic, despre lipsa de viziune și eșecurile primarului Astrid Fodor. Am amintit despre acest subiect la vremea respectivă, într-un editorial.

Și acum bomba. Angajații Primăriei Sibiu mai întâi au șters comentariul omului de afaceri care mai este și președintele Crucii Roșii Sibiu. Noroc că am captura cu acest comentariu. Apoi i-au interzis acestuia să mai vadă pagina de Facebook a Primăriei Sibiu. În engleză se numește „block”. În românește se traduce prin a interzice omului respectiv să mai vadă știrile și pagina de Facebook a Primăriei Sibiu.

Incredibil?! Am cerut ca jurnalist, pe Legea 544, informații de la Primăria Sibiu despre câte persoane sunt interzise pe pagina de Facebook a instituției. Adică nu mai pot citi informațiile publice apărute acolo. Nu mi s-a răspuns. De altfel, am numeroase cereri de informații pentru presă pe Legea 544 nerăspunse de la Primăria Sibiu. Unele vechi și de 6 luni. Și nu sunt singurul jurnalist în această situație. Deși Primăria Sibiu nu duce lipsă de angajați.

Avocații firmei noastre spun că putem cere în contencios administrativ să ni se răspundă și câștigăm. Dar, sincer, cu ce mă încălzește că la o știre care este a momentului aflu informația prin ajutorul instanței după un an de zile? Ce îmi arată asta este dezinteresul Primăriei Sibiu, sub conducerea lui Astrid Fodor, de a informa transparent publicul și de a suporta criticile. La fel făcea și Iohannis. Doar că Sibiul nu mai este plin de lăudători la adresa administrației germane a orașului.

Dacă mai adăugăm că Astrid Fodor nu a ținut nicio conferință de presă de la Primărie în 10 ani de conducere. Doar cele când își tot lansa candidatura, odată la patru ani, în diferite alte locații.

Toate acestea ne arată un cult al personalității periculos, o rupere de cetățean și de problemele sale și o gravă încălcare a democrației și a liberei exprimări. Dar cine să o cerceteze? Codruța? Să avem pardon. Unii trebuie, pur și simplu, trimiși la pensie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri